Din fericire, nu mă număr printre clienții fideli ai farmaciilor. Am acasă o cutiuță cu câteva medicamente de imediată necesitate, în caz de nevoie. Ceva pentru fiere, pentru dureri ușoare, reumatismale sau de altă natură, niște cărbune medicinal și…cam atât.
Cu ceva timp în urmă, am avut însă nevoie de un calmant. Aș fi vrut algocalmin, pe care-l știam un fel de „bun la toate” încă din copilărie, dar doamna farmacistă mi-a cerut pe un ton destul de imperios rețeta. Poftim?? În fine, rămăsesem cam în urmă cu noutățile din domeniu, astfel încât îmi aminteam doar vag că auzisem, cândva, de o discuție pe tema asta. M-a lămurit farmacista imediat. Bine, zic, dar dați-mi atunci, vă rog, un înlocuitor, ceva, că oricum nu știu ce anume să vă cer. Am și eu, din când în când, dureri de cap (extrem de rar, e drept!) sau de altă natură și m-aș simți mai în siguranță să am o pastilă-două în poșetă sau pe-aproape, prin casă. Îmi recomandă Adagin (Ibuprofen). E și ieftin și face același lucru ca și algocalminul, îmi spune. Mulțumesc! Într-adevăr, pastiluța mică și albă și-a făcut efectul, ori de câte ori am avut nevoie de ea. A trecut cam un an. Pastiluțele s-au gătat. Nu-i nimic, completăm stocul, îmi spun. Din nou farmacie, din nou Adagin. Doar că, de astă dată, primesc unele ceva mai mari, adică muuult mai mari (o altă concentrație de nu știu ce, în miligrame, după cum scrie pe cutie). Nu contează, zic, să-și facă treaba cum or fi. Dar mă pune ăl de mă pune să citesc prospectul. Dragilor! Ori am înnebunit, ori am înnebunit, din una, două! De ce? Stați, că vă spune fata!
”Hârtiuța” asta are dimensiuni impresionante, pentru rostul ei: 60X20 cm (cam cât o tastatură normală de computer, și încă jumătate, asta ca să vă faceți o idee) și e imprimată pe ambele părți. Scrisul e mărunt, mărunt și doar șase rânduri sunt despre ce este și pentru ce se utilizează Adagin. În rest… ”Nu luați Adagin dacă…”, ”Aveți grijă deosebită când luați Adagin…”, ”Spuneți medicului dvs. dacă…”, ”Reacții adverse posibile” ș.a.m.d.
Mă ia cu amețeli. Nu îndrăznesc să citesc toate alea ce stau scrise acolo. Bani aruncați, îmi spun. Mai bine cu ceaiuri și leacuri băbești, fraților, că măcar alea nu te omoară, așa, direct! Cum e posibil să fie liber la vânzare un astfel de medicament? Și ce medicament e acesta care are mai multe reacții adverse decât bine îți poate face?
Recunosc, sunt scandalizată. Cum scandalizată am fost și când au apărut, cu ani buni în urmă, ”cardurile de fidelitate” în farmacii. Adică, cum, m-am întrebat, card de fidelitate? Ca și când mi-ar râde în față, spunându-mi: ”Degeaba luați un medicament sau altul, tot la noi vă veți întoarce!” Câtă dreptate aveau! Păi, dacă un medicament pentru o durere oarecare are atâtea reacții adverse, nu e destul de evident că ne îmbolnăvim cu bună știință? Că, sperând să scăpăm de un rău mic, micuț, nici nu știm când ne trezim cu unul mare și grav și, de multe ori, definitiv?
Nu spun, or fi și medicamente ce-și fac efectul și atât, fără să atace-n stânga și-n dreapta ce-o fi bun în organismul nostru. Nu sunt nici neapărat adepta exclusiv a unor remedii naturiste, mai ales că, și aici, piața abundă de falsuri și contrafaceri. Dar nu pot să nu mă întreb: cum e posibil să fie liber la comercializare un medicament cu un astfel de kilometric prospect? S-a întâmplat să-mi pice mie-n mână Adagin. Câte altele or mai fi? Îi pasă cuiva? Cu siguranță, nu! Numa` zic și eu, așa…
