Într-un efort de a sprijini și promova tranziția României către o economie verde și sustenabilă, senatorul social-democrat Claudiu Mureșan a inițiat recent o lege ce are potențialul de a schimba modul în care românii utilizează energia solară.
Legea propusă de senator le-ar permite prosumatorilor din întreaga țară să decidă cum să-și utilizeze surplusul de energie nu după 2 ani, ci la sfârșitul fiecărei luni. În plus, dacă o familie prosumatoare consumă mai puțin decât generează panourile solare, aceasta va putea să doneze energia în exces altor consumatori, inclusiv bunicilor sau altor familii care aparțin aceluiași furnizor de energie. Aceasta ar putea să ajute și familii vulnerabile, spitale sau școli.
În ultimii ani, peste 84.000 de români au ales să-și producă singuri energia electrică pe care o consumă, devenind așa-numiți prosumatori. Această tranziție către energii regenerabile a condus la o creștere semnificativă a capacității instalate, depășind 1000 MW, echivalând cu producția unui reactor și jumătate de la Cernavodă.
Legislația actuală nu ținea pasul cu această evoluție, dar legea propusă de senatorul Claudiu Mureșan ar putea elimina barierele inutile și să faciliteze procesul de alegere a energiei regenerabile pentru români.
Această inițiativă vine în contextul unei tranziții tot mai evidente către o economie verde, un proiect strategic asumat de România. Rolul senatorului Mureșan și al colegilor săi din Comisia pentru Energie, inițiatorii acestui proiect, este de a asigura că această tranziție se realizează fără limitări inutile, în beneficiul cetățenilor și al mediului înconjurător.
Legea a fost deja votată în Senat și urmează să fie discutată în Camera Deputaților. Senatorul Claudiu Mureșan și-a exprimat speranța că această lege va trece cu succes și de Camera Deputaților, astfel încât prosumatorii să poată beneficia rapid de această inițiativă.
Într-o postare de pe Facebook, senatorul a subliniat importanța acestei legi, arătând că „este nevoie să prevenim potențialele abuzuri din partea marilor companii furnizoare, să înlesnim deciziile potențialilor prosumatori și să prioritizăm bunăstarea cetățenilor pe o piață energetică în continuă transformare.”